Descoperă reţeta perfectă pentru un matcha tiramisu! Îmbină cremozitatea mascarpone-ului cu intensitatea pudrei de matcha pentru un desert rafinat cu o notă japoneză irezistibilă.
Pregătire
20 min
Preparare
10 min
Porţii
8
Categorie
Desert
Ingrediente:
8–10 g de matcha (recomandăm varianta Kawashita)
250 g mascarpone
200 ml frişcă lichidă rece
1 linguriţă extract de vanilie
Opţional: 1–2 linguriţe matcha extra pentru pudrat la final
Ustensile necesare:
Bol de ceai (chawan)
Pămătuf din bambus (chasen)
Sită fină
Mixer electric
Vas adânc pentru înmuiat biscuiţii
Tavă sau pahare individuale pentru asamblare
Mod de preparare:
1
Cerne 5 g de matcha printr-o sită fină în chawan, adaugă apa fierbinte şi amestecă energic cu chasen-ul formând literele „W” sau „M” până obţii o pastă omogenă. Lasă amestecul să se răcească complet.
2
Separă ouăle. Bate gălbenuşurile cu zahărul până obţii o cremă deschisă la culoare şi pufoasă.
3
Incorporează mascarpone şi extractul de vanilie în crema de gălbenuşuri, amestecând uşor până la omogenizare.
4
Bate frişca rece până formează vârfuri ferme, apoi incorporeaz-o uşor în crema de mascarpone.
5
Bate albuşurile spumă cu un praf de sare şi incorporează-le delicat în cremă, cu mişcări ample de jos în sus.
6
Dizolvă restul de matcha (3–5 g) în 150 ml apă fierbinte, amestecă bine şi lasă să se răcească.
7
Înmoaie rapid biscuiţii savoiardi în lichidul de matcha (1–2 secunde pe fiecare parte) şi aşază un strat în tavă sau în pahare individuale.
8
Adaugă un strat generos de cremă de mascarpone, repetă cu un al doilea strat de biscuiţi înmuiaţi şi acoperă cu restul de cremă.
9
Refrigerează minim 4 ore, ideal peste noapte, pentru a permite aromelor să se contopească.
10
Înainte de servire, pudrează generos cu matcha cernută printr-o sită fină.
11
Savureaza un matcha tiramisu delicos!
Sugestii de servire:
Prepară tiramisul cu o zi înainte — a doua zi crema devine şi mai catifelată şi aromele se intensifică.
Foloseşte ouă pasteurizate sau înlocuieşte albuşurile cu frişcă bătută suplimentară pentru o variantă sigură pentru copii şi femei însărcinate.
Înlocuieşte biscuiţii savoiardi cu pandişpan pentru o textură mai densă şi mai umedă.
Decorează cu fulgi de ciocolată albă sau petale comestibile pentru o prezentare elegantă.
Serveşte în pahare individuale de sticlă pentru un efect vizual deosebit la masă.

